NAM aidsmap

Terapia genetică poate împiedica infectarea cu HIV a celulelor, indicând calea către o posibilă vindecare.

Cercetătorii de la Centrul de Cercetări Clinice Quest din San Francisco au utilizat terapia genetică pentru a produce celule cărora le lipsește co-receptorul CCR5 care este folosit de virusul HIV pentru a infecta celulele.

Cercetarea lor a fost inspirată de studierea unui grup numit ‘elita de control’ ce este constituit din persoane HIV-pozitive care își mențin sistemul imunitar sănătos și încărcătura virală nedetectabilă fără terapie antiretrovirală. Aceste persoane nu prezintă receptori CCR5 la nivelul celulelor.

Studiul de fază 1, de mică amploare, a inclus șase pacienți HIV-pozitivi. Toți urmau terapia antiretrovirală și aveau încărcătură virală nedetectabilă. Cu toate acestea, persoanele participante la studiu avuseseră un răspuns imun slab la tratament iar valorile  numărului de celule CD4 erau cuprinse în intervalul 200-500 de celule/mm^3.

Pacienților li s-a recoltat sânge din care au fost filtrate celulele T, iar sângele a fost reintrodus în organism. Aceste celule ce au fost izolate din sânge au fost tratate ulterior în laborator printr-un procedeu de terapie genetică numit „tehnologia degetului de zinc” (zinc finger technology) ce dezactivează co-receptorii CCR5.

Modificarea celulelor s-a făcut cu succes în aproximativ un sfert dintre cazuri. Aceste celule au fost re-introduse în organismul pacienților. Cinci din cei șase pacienți au prezentat creșteri semnificative ale numărului de celule CD4 iar profilul lor imun s-a îmbunătățit.

Trei luni mai târziu, 7% dintre celulele CD4 nu mai prezentau co-receptori CCR5.

Cercetătorii subliniază că este prea devreme să se discute despre o metodă de vindecare dar consideră că rezultatele obținute demonstrează un concept pe care și-au propus să îl aprofundeze în cercetare.

Alte cercetări independente de acest studiu au demonstrat că terapia genetică a fost de asemenea de succes pentru alterarea unor celule ce folosesc co-receptorul CXCR4. Acest co-receptor este prezent în mod obișnuit la pacienții multi-experimentați în terapia antiretrovirală sau care sunt bolnavi datorită infecției cu HIV. La 14 zile după reintroducerea în organism a celulelor modificate a devenit evident efectul protector deși acesta s-a diminuat în timp.

Inițierea terapiei antiretrovirale curând după începerea terapiei anti-tuberculoase reduce riscul de deces la pacienții cu valori scăzute ale numărului de celule CD4.

S-au purtat numeroase discuții care au dezbătut care este cel mai bun moment de inițiere a terapiei antiretrovirale la pacienții cu tuberculoză.

Riscul interacțiunilor medicamentoase și cel al apariției sindromului inflamator de reconstituire imună (IRIS) determină ca terapia antiretrovirală să fie în mod normal amânată până când tuberculoza este menținută sub control.

Cu toate acestea, există îngrijorarea că pacienții cu sisteme imunitare slăbite prezintă un risc crescut de deces.

Două studii clinice randomizate au arătat că inițierea terapiei antiretrovirale într-un interval de patru săptămâni de la începerea tratamentului pentru tuberculoză reduce rata mortalității - dar numai în cazul pacienților cu un număr de celule CD4 sub valoarea de 50 celule/mm³.

Studiul SAPIT, efectuat în Africa de Sud, a arătat că pacienții cu co-infecție HIV-TB care aveau valori foarte scăzute ale numărului de celule CD4, cărora li s-a inițiat prompt terapia antiretrovirală prezentau un risc de deces cu 68% mai scăzut decât persoanele cu un profil imun similar dar cărora li s-a amânat administrarea terapiei antiretrovirale.

Studiul internațional ACTG 5221 STRIDE a obținut rezultate asemănătoare. Rata mortalității a fost redusă substanțial în rândul pacienților cu un număr de celule CD4 sub valoarea de 50 celule/mm³ cărora li s-a inițiat terapia antiretrovirală în interval de patru săptămâni de la începerea terapiei cu anti-tuberculoase.

Cu toate acestea, nici unul dintre aceste studii nu a indicat beneficii în ceea ce privește rata de supraviețuire a pacienților cu valori ridicate ale numărului de celule CD4. În plus, tratamentul inițiat timpuriu a crescut riscul de apariție a sindromului de reconstituire imună.

Cercetătorii consideră că studiile lor susțin importanța integrării serviciilor de îngrijire pentru HIV și TB.

Auto-testarea pentru HIV este acceptabilă și percepută ca având un număr de avantaje, arată un studiu derulat în Malawi.

Cei implicați în studiu au utilizat teste HIV orale, ulterior efectuându-se teste de confirmare pentru cei al căror rezultat a fost pozitiv.

Creșterea numărului de persoane testate pentru HIV este considerată un element cheie în încercarea de a controla nivelul infecției. Totuși, în decursul anului 2009 numai o cincime din populația din Malawi a fost testată pentru HIV.

Auto-testarea este explorată ca metodă de extindere a capacității de testare

O cercetare derulată în Blantyre indică faptul că multe persoane consideră acceptabilă auto-testarea pentru HIV. Dintre persoanele cărora li s-au oferit opțiunea unui test efectuat într-o clinică și cea a unui auto-test – 93% au optat pentru cel din urmă.

Aproape toți pacienții au declarat că auto-testarea a fost ușoară și numai 10% au făcut greșeli în aplicarea testului.

Persoanele implicate în studiu au avut încredere în acuratețea auto-testării și au declarat că ar recomanda această metodă membrilor familiei și prietenilor.

Participanții la studiu consideră că auto-testarea are un număr de avantaje. Dintre acestea au menționat confidențialitatea și ușurința de a-i încuraja și pe alți membri ai familiei să se testeze.

În ceea ce privește auto-testarea s-au exprimat și anumite rezerve, în special referitoare la sprijinul disponibil pentru persoanele al căror test are rezultat pozitiv.

Profilaxia pre-expunere (PrEP) pe baza utilizării Truvada (FTC și tenofovir) este eficientă chiar dacă expunerea a avut loc la un virus rezistent la FTC.

Un studiu pe animale a arătat că medicamentul este eficace și în cazul virusului ce prezenta mutația de rezistență M184V. Maimuțele cărora li s-a administrat Truvada și care au fost expuse la virusul rezistent au rămas neinfectate.

“Expunerea la virusuri rezistente la medicamente nu trebuie neapărat asociată cu eșecul profilaxiei pre-expunere,” au declarat cercetătorii.

Microbicidele vaginale ar putea suferi modificări ale formei de prezentare pentru a putea fi aplicate rectal.

Cercetătorii au testat un gel care conține tenofovir ca microbicid rectal la un număr de 18 voluntari HIV negativi. Gelul folosit este identic cu cel care și-a demonstrat eficiența la utilizarea vaginală.

Utilizarea rectală a gelului a fost eficace prevenind infectarea celulelor cu virusul HIV în 80% dintre cazuri.

Cu toate acestea, procedeul a avut efecte secundare neplăcute, dintre care cele mai importante fiind crampele abdominale. Numai un sfert dintre participanții la studiu au declarat că au fost mulțumiti de utilizarea acestui gel. Totuși, 75% au declarat că ar dori să îl folosească din nou dacă îi protejează de infectarea cu HIV.

Efectul de protecție al circumciziei masculine împotriva infectării cu HIV poate fi încă și mai puternic decât s-a apreciat inițial.

Rezultatele actualizate ale studiului Rakai au fost prezentate la CROI. Studiul a fost întrerupt la începutul lui 2006 după ce analiza preliminară a datelor a arătat că circumcizia reduce riscul de infectare cu HIV cu 50%.

Analiza ulterioară a datelor studiului a arătat însă că din acel moment, 80% dintre bărbații din brațul de control au optat pentru circumcizie.

Per total, circumcizia reduce riscul infectării cu HIV cu până la 73%.

S-a înregistrat totodată o creștere a procentului de bărbați care au declarat că nu folosesc niciodată prezervativul sau că îl folosesc inconsecvent. Dar cercetătorii consideră că acest fapt se datorează mai degrabă disponibilității reduse a prezervativelor decât faptului că circumcizia ar reduce inhibițiile.